Archive for the Nicaieri Category

Cu tine.

Posted in Aberatii, minciuni, Nicaieri, Povesti, Sentimente, Uncategorized on February 27, 2012 by ~ ahvie

Iar nu am mai scris de mult..

A nins.. si tot singura am fost.. nu ai fost aici cand am avut nevoie de tine. Nici nu mai vreau asta. Nici nu mai visez la asta.

Urasc toate cuplurile si toate promisiunile pe care si le fac, pentru ca nimic nu tine, oricat de mult ar incerca. Stiu ca sunt rea, dar asta cred.. si sincer, toti vor sa te dezamageasca.. sa iti ruineze visele, sa iti scufunde toate corabiile, sa te lase sa plutesti in deriva mai mult decat pana acum..

Si toate relatiile se termina de obicei cu : “Ramanem prieteni. O sa te ajut cand ai nevoie de mine, iti promit ! ” Pe dracu’ !  Ca unii nici de atat nu sunt in stare. Nici macar sa isi tina ultima promisiune.

Mi-am jurat ca nu mai iubesc. Si am incercat. Nu pot sa imi dau seama daca am facut asta, sau e doar teama de singuratate. Si tind sa cred ca e a doua varianta. Da, imi e frica de singuratate..

Vreau din nou sa iubesc si sa nu stiu pe cine. Macar atat. TU, persoana pe care o astept.. vino mai repede. Vreau sa iti vad stelutele in gene si in par atunci cand ninge. Sa vad cum razele de soare iti ating usor fata.. sa imi spui ca ma iubesti si ca indiferent de ce as face, ma vei iubi mereu. Si vreau sa fie asa. Sa vrei sa fi al meu (si doar al meu ). Si stii ce mai vreau? Cum am spus si acum ceva timp.. Vreau sa unesc stelele si sa scriu cu ele : Te iubesc! Si da, al naibii de mult !Vreau sa ma certi, sa ne certam din nimicuri, sa ne despartim si sa ne impacam dupa cateva ore, sa mergem in locuri in care nu am mai fost, si sa ne ratacim. Da, vreau sa ma ratacesc.. cu tine.

Vreau sa fiu imbratisata.. iar.

# Ahvie.

Advertisements

Capitol nou.

Posted in Aberatii, amintiri, Nicaieri, Povesti, Sentimente, Uitare, Uncategorized on January 23, 2012 by ~ ahvie

” Lumea ne poate face invizibili. Curajul ne poate face incredibili. Dragostea ne poate face invincibili. “

Poate ca este adevarat cand zic ca ma refugiez aici doar cand am nevoie de asta. Adica doar cand am nevoie. Si asa e, pentru ca atunci cand o duc prost, aici scriu. Si nu imi pasa de ce credeti voi. E singurul loc in care pot sa zic tot ce am pe suflet fara ca cineva sa ma critice. E singurul loc in care pot sa povestesc si sa aberez si sa vorbesc de cei pe care i-am pierdut, sau sunt pe cale sa ii pierd.
As vrea sa incep prin a imi cere scuze, fiind primul post pe anul asta. Sa imi cer scuze de la toti cei pe care i-am suparat prin diferite moduri ( mai ales pe tine…nu inteleg de ce am fost asa imatura. Poate ca imi era doar frica sa nu te pierd.. si tocmai asta am reusit. Si de ce imi era frica? Pentru ca nu sunt mai multi de “TU”. Esti unul singur. Tocmai de-aia. Stiu ca am fost incapatanata si greu de inteles, te-am dezamagit complet si nu m-am tinut de promisiuni. Dar oricate tampenii am facut, te-am iubit mai mult decat orice. Si inca o fac. As vrea sa mai iesim, sa ma certi si sa tipi la mine, si sa te crizezi cum faceai de obicei. Da, mi-e dor de asta. Dar decat sa nimic.. macar atat sa faci. ) Oh, cam lunga paranteza…
O alta scuza trebuie adresata persoanei care imi citeste blogul in acest moment, pentru ca stiu ca ai incercat sa intelegi macar un pic, dar nu ai putut.. nimeni nu ar putea.
E absurd. Gandirea mea de copil mic cateodata, copil prost si naiv, care face ce il duce capul.. ma duce fix unde nu vreau. As vrea sa va citesc, sa stiu ce ganditi in clipa asta. As vrea sa stiu ce e adevarat din tot ce poti tu sa spui.

    Vreau o imbratisare..
    Vreau sa… nu conteaza.

Cate aberatii..
Si revenind.. e timpul sa devin de gheata. De azi nu mai pot fi trista, desi mi-e foarte dor de tine.
Viata iti ofera 1000 de sanse. Tot ce trebuie sa faci e sa alegi una. Si am ales-o. Dar nu pe cea pe care o vroiam.
Blogul asta o sa devina in totalitate pentru tine, daca o mai tin mult asa. Stiu ca dau dovada de slabiciune si toate cele.. ca ajung sa fiu mai jos decat nimicul care sunt deja in ochii tai.. dar nu imi pasa ce o sa crezi. Imi ajunge sa ma tot gandesc la tine si la ce ai crede. ( “Ce ar spune daca as face asta? ” )

Cat despre mine, visez la o iubire, si cand o gasesc, fug mancand pamantul. Imi place sa cuceresc si pe urma sa o las balta, ca mai apoi sa regret. Si dupa ce o pierd, imi dau seama si fac tot posibilul sa gasesc o cale de impacare, chiar daca stiu ca nu are rost. Patetic.

Ajunge. E ultimul.
Ce ar trebui sa fac ? Sa scriu despre cat de mult mi-ar placea sa ma lase sa-l iubesc?  Ca mi-e dor de el in fiecare secunda? Ca as vrea sa fie..el, sa fie frumos, simplu, normal? Sa povestesc despre nebunia pura din orele petrecute impreuna?
Sau nu….sa nu…sa mai astept? Sa nu mai visez?
Patetic.

# Ahvie

Well..

Posted in Aberatii, amintiri, Nicaieri, Sentimente, Uncategorized on December 1, 2011 by ~ ahvie

Stiu ca am zis ca o vreme buna nu o sa mai scriu. Planul era ca pana anul viitor sa las timpul sa treaca si eu sa nu ma mai consum cu tot ce se intampla in jurul meu. Dar nu pot.. nu e asa.

Am vrut sa plec. Sa renunt. Am iesit pe usa cu bagajele de amintiri si tot ce era legat de tine. Am vrut sa plec fara ca tu sa sti nimic. Pur si simplu sa plec. Dar de ce ar fi contat pana la urma ? ..

Ei bine, nu stiu.

Nu stiu ce sa fac si nici ce sa cred.

Ma simt rau, foarte rau, nu am somn, nu imi ajunge aerul, ma dor toate, si fara sa simt nimic, ma gandesc.. e un fel de sondare abisala a propriului continut sufletesc. Si nu descopar nimic nou..

Admit, nu pot sta fara tine, si asta pentru ca asa vreau eu sa ma simt. Si in momentele in care nu vreau, tot se intampla asta. Deci, vreau sau nu, e adevarat. Chiar nu pot. Nu vreau sa par disperata. Nici nu stiu daca sunt sau nu.

Mi-ar place ca tu sa asculti glasul pasilor mei, sa simti caldura gandurilor mele, sa privesti adanc in ochii mei si sa imi spui ca simti acelasi lucru. Dar nu o sa o faci. Pentru ca acum, pentru tine totul e ca si o oglinda. Una sparta in mii de bucatele, pe care chiar daca o lipesti tot se vede ca a fost sparta.

Lasa-ma sa desfac nasturii cerului pentru tine. Lasa-ma sa joc un rol in piesa din mintea ta. Lasa-ma sa fiu eu cea care te face sa razi. Lasa-ma sa iti arat…

Ce vrei de fapt ?

Acum tu reprezinti personajul iar eu autorul, insa fara implicarea ta, eu nu am absolut nicio putere.

Si, te risti ?

Port cu mine un singur gand. Se roteste ametitor inauntrul meu. Dar am ramas cuminte, cu ochii inchisi. Te voi lasa sa dansezi de nebun in labirintul sufletului meu, fara sa te ratacesti. Doar atunci o sa .

Ajunge.

Acum sti prea bine ce urmeaza sa zic.. si o voi spune mereu.

Te iubesc.

# Ahvie.

Nu te mai vreau.

Posted in amintiri, Nicaieri, Sentimente, Uitare, Uncategorized on October 16, 2011 by ~ ahvie

Gata. S-a terminat. It’s over. C’est fini. Ajunge.
Am momente in care simt ca nu vreau asta. Te vreau pe tine inapoi, asa cum erai. Sa ma iei in brate, sa sar pe tine, sa ma invarti, sa ma smotocesti, sa ma gadili, sa ma saruti, sa stam si sa ne uitam unul la altul.. asa cum imi place. Fara sa facem nimic.
Sti doar cat adoram sa stau si sa ma uit la tine. Asa.. fara sa fac nimic. Sau sa te iau in brate, sa stau cu capul pe umarul tau.. cu ochii inchisi imaginandu-mi diferite chestii.
Dar cateodata simt ca nu te mai vreau.

Cateodata te urasc. Urasc zambetul tau, urasc mini-gropitele din obrajii tai, urasc ochii tai si felul in care te uitai la mine, urasc tot.

—————————————————–
Nu sufar. Mi-am promis ca nu o sa mai fac aceeasi greseala din nou, si asa am facut.
Ma ridic si cu pasi de tacere  caut inceputul si sfarsitul.Pe marginile abisului meu creste speranta inchegata in tarana seaca. Ploua cu secunde de gheata si clipe.. momente…nu conteaza.
As vrea sa fiu diferita.. sa pot purta numai rochii, pantofi cu toc si coafuri elegante ca majoritatea persoanelor de sex feminin din lume..Si as mai vrea sa nu mai scriu tot felul de lucruri inutile pe la sfarsitul caietelor. Mi-as dori sa nu ma mai indragostesc. Si sa ignor tot ceea ce se intampla in jurul meu.

Nu o sa ma mai schimb niciodata. Pentru nimeni. Intotdeauna o sa petrec mult prea mult timp uitandu-ma la spuma alba a valurilor, si incercand apoi sa nu ma mai gandesc la ce nu trebuie. Intotdeauna o sa fiu asa ca acum, copilaroasa si visatoare, egocentrista, suparacioasa, si cum mai vrei tu.
Pentru ce am pierdut atata timp? Asa… degeaba ? Atatea ganduri si sentimente pe care eu le-am avut si tu nu ai crezut asta..
Pentru ce? Ca sa vad ca avea sa se termine mai curand decat am crezut vreodata.
Plec.
Las totul in urma mea si vad ce am de facut in continuare. Stiu ca e OK daca plec si nu ma mai intorc. Si daca inchid ochii nu mai esti acolo.
Din cauza cuvintelor spuse de tine prin acele mesaje, m-ai facut sa te urasc. Mai mult decat am urat pe oricine pana acum.
Si nu, nu imi mai e dor de nimic.

# Ahvie.

Iar ?!

Posted in Aberatii, amintiri, minciuni, Nicaieri, Sentimente, Uitare, Uncategorized on March 26, 2011 by ~ ahvie

Acum chiar nu am scris de mult timp.S-au intamplat multe..

Da, recunosc. Sunt asa cum spui tu : o persoana egocentrista, care vrea tot timpul sa fie in centrul atentiei, care ar face orice numai sa fie ea fericita, imatura, care s-a schimbat enorm fara ca tu sa afli de ce, care acum se indreapta cu pasi repezi spre Nicaieri.

Nu mai stiu daca are rost sa lupt din moment ce tu imi intorci spatele de fiecare data. Eu de ce as continua cu asta?

Sunt cuvinte pe care le spunem fara sa le simtim.. sunt cuvinte care orice  s-ar intampla, noi vrem sa le auzim, si nu de la o persoana.. oarecare. Chiar conteaza asta. Stiai ?

Nu mai pot. Tu ma faci sa vreau sa repet momentele alea de sute de ori. Nu m-as satura niciodata. Nici de tine, nici de ploaie, nici de tigarile cu Nestea. De ce de fiecare data cand ma indragostesc trebuie sa vina cineva si sa strice totul? Vreau sa te prind in jocurile mele, in plasa mea, si sa te fac sa iti doresti .. aaah. Nici nu vreau sa iti doresti sa pleci. Nu te las EU sa vrei ! Vreau sa fii asa cum sunt eu.. cu tine.

Chiar vreau sa inteleg de ce te iubesc. Stii bine ca o fac, enorm de mult. Cu mult deasupra nivelului pe care mi-l stabilisem. Iar ma poarta gandul pe mari straine, cu panzele ridicate, avansand rapid prin valurile albe.  Vreau sa te urasc. Stii cat de mult vreau asta ?! Al naibii de mult. .. nu stiu.

Vreau ca tu sa fi aici acum, vreau sa nu mai fi trist, vreau sa te bucuri din plin de fiecare moment din viata ta. Amintirile incep sa se reintoarca in mintea mea, fara ca eu sa el pot controla. Amintiri.. care dupa mult timp in care te chinui sa ti le scoti din cap, apar din senin in mintea ta.

Si nu.. tot NU e pentru tine.

# Ahvie

Fantastic.

Posted in Aberatii, amintiri, Nicaieri, Povesti, Sentimente, Uitare, Uncategorized on January 3, 2011 by ~ ahvie

Am renuntat. De data asta pe bune.

Am renuntat la tine, am renuntat la desen si la cantat. Nu mai vreau nimic.

Iar ma simt oribil. Asa, de inceput de an. Fantastic.

 Ma simt parasita, folosita si aruncata intr-un colt din care nimeni nu ma poate lua si re-folosi. M-am saturat de asta. M-am saturat de toate amintirile cu voi, “minunatii” care  ma fac sa ma simt asa, cateodata. Va multumesc ! . Stii de cate ori am spus ca nu imi mai pasa, ca fiecare o ia pe drumul lui, si .. soarta? Dar nu. Eu trebuie sa ma intorc in acest nenorocit de timp, si sa nu dau drumul niciunei chestii, oricat de mici ar fi. De ce nu pot pur si simplu sa uit ?! Ar fi mult mai usor.

NU vreau sa intelegeti prin asta ca sufar dupa voi. Nu. E cu totul altceva. Imi e dor de voi si toate iesirile noastre, dar nu, nu se compara. Pentru ca dorul e mai putin aici.

Si totusi.. BUN VENIT, 2011 !!

# Ahvie

Zăpada.

Posted in Aberatii, minciuni, Nicaieri, Povesti, Uncategorized on December 23, 2010 by ~ ahvie

Sunt in Nicaieri. Iar am ajuns acolo. Stau in apartamentul meu de la ultimul etaj al celui mai inalt bloc, si ma uit in jos. Podeaua transparenta face totul sa para a fi mai departe decat e, totul pierzandu-se printre micile particule inghetate. Ma simt regina fulgilor.

Se pierd si ei in drumul spre Intuneric, fiind aruncati violent dintr-o parte in alta a strazii, izbindu-se de geamurile blocurilor.

Mana mea stanga, care odata era lipita de geamul inghetat, loveste acum incet podeaua de sticla. Ma gandesc cum ar fi sa fiu si eu un fulg, sa ma lupt importiva naturii, propriei mame, si subit ma lovesc. Capul meu loveste sticla unde odata stateau picioarele, si ma uit in sus. Am cazut.

Ochii-mi nedumeriti se uita in toate directiile si vad aceeasi chestie : zapada. Da, zapada aia alba si imaculata, care odata scufundata in intunericul etern, devine gri.

Ma las purtata de vantul puternic, printre vise spulberate si minciuni, povesti nemuritoare intre 2 persoane.

As putea abera de asta toata ziua.. cum cele doua persoane isi gasesc sfarsitul intr-un colt al lumii, cum unul este indiferent si celalalt sufera.

Plec mai departe. Vantul ma poarta spre cai inalte, si ma coboara usor in cai spiralate, gratioase. Cad incet, si ajung langa ceilalti fulgi, dar nu le spun nimic. Ma uit urat, nedumerita, la ei, si astept sa imi spuna ceva.

Nu simt nimic.

Ma trezesc din micul meu vis cu ochii deschisi, si totusi, nu simt nimic. Dar, prin ochii mei colorati, zapada se vede altfel.. fiecare fulg prinde o alta culoare, si de la etajul 113,  Nicaieri-ul prinde viata, avand mii si mii de culori.

De ce nu putem fi si noi, cate un fulg care sa se rataceasca pe strazile vantului, iar atunci cand planeaza incetisor deasupra unui loc, sa privim partea buna ? Ei stiu ca o sa moara odata cu venirea fierbinte a soarelui, dar se bucura de fiecare moment al vietii lor scurte. Nu se lupta pe ritmurile viscolului inabusitor, in vazul pomilor goi ce se leagana in raceala bucatilor de suflet vii.

# Ahvie.