Archive for October, 2010

Răsărit..

Posted in Aberatii, Povesti, Uncategorized on October 30, 2010 by ~ ahvie

Apus.

Privim cum soarele se pierde în mulţimea de nori, iar în depărtări se aud şoaptele valurilor, ca o chemare a nopţii ce urma să vină.

Sunetele calde se aud în surdină urmate de contopirea Soarelui cu marea. Ea priveşte adânc în ochii lui, în timp ce valurile le răcesc trupurile calde.

E toamnă, nisipul e rece, picăturile încep să cadă atingând scoicile strivite de picioarele fără milă a celor ce nu vor să respecte ce îi înconjoară. Dar cele două suflete gemene.. ei.. ating uşor nisipul, îl răsplătesc cu trupurile lor, calmează rănile ce au rămas din vară..

Nu au sufletele curate. Inima lor nu e pură. Îşi aduc aminte de toate victimele, tot sângele ce a curs. Sufletele lor nu vor scăpa de păcate, şi ei ştiu asta. Trupurile lor vor rămâne otrăvite dar plaja le alină durerea. Ea i-a unit şi tot ea îi va despărţi.

Stăteau îmbrăţişaţi acum, cuprinşi uşor de întunericul ce începe a se aşterne, simţindu-se în siguranţă unul în braţele celuilalt.

O ţine strâns la pieptul lui, promiţându-i că deşi vor muri la răsărit, el nici atunci când valurile nu vor mai exista, când vor înceta să ajungă pe mal, iubirea lui tot nu se va termina. Mâinile reci erau unite, lăsând să se simtă pulsul accelerat, sângele ce încă le mai curgea prin vene. Respiraţia lui atingea pielea catifelată a Annei, lăsând ca fiecare val să o transforme în mici picături cristaline.

Buzele vişinii se apropie, oprind timpul în loc în acele câteva secunde în care se uneau în tandrul dans al sărutului. Setea de sânge a fost potolită până acum, dar în timp ce dinţii acesteia muşcă suav buzele lui, pofta revine, transformând momentul de tandreţe într-o luptă interioară.

Speriat, Aiden se dă înapoi, privind-o pe Anne dubios, neştiind ce să facă. Începe să spună un amalgam de cuvinte fără niciun înţeles, cuvinte ce pot răni aproape orice.. vampir ca şi ei. Ştiu amândoi că dacă muşca prea tare atunci colţii albi rămâneau înfipţi în buza lui moale, secătuindu-l până la ultima picătură.

Anne se uită în gol. Nu ştie de ce a avut tentativa de a-l muşca, cert e că îi pare rău.

“Probabil pentru că nu am gustat sânge proaspăt de două zile” îşi spune ea şi se retrage într-un loc ferit de razele lunii. Tremura.

Paşii goi răsună pe scoicile şi nisipul fin, lăsând la alegerea lui dacă vrea să o urmeze. Da, se duce spre ea.

Valurile se sparg în diguri, iar ei stau şi le privesc. Nu sunt apropiaţi. Distanţa rece le slăbeşte puterile din ce în ce mai mult, iar cu “ajutorul” răsăritului, puterile le mor şi mai repede.

O ajunge din urmă. Respiraţia lui Aiden pe spatele ei o face să râdă, ca întotdeauna. Mâna lui se ridică şi o mângâie uşor pe obraz. Simte nevoia de a îi mai spune o dată că nu mai e mult până la răsărit.

Le părea rău că acum trebuie să se termine totul. Dar trebuie să se termine. Totul se termină.. legea firească a lucrurilor.

Razele marelui Soare ies încet din mare, luminând încet încet cerul, transformandu-l într-o paletă de culori vii, roşiatice, parcă aşezate în aşa fel încât pensula unui pictor nu le poate rândui mai bine. Nu vor să se despartă. Pentru câteva minute încep să se întrebe de ce au ales să facă asta. Dar uitându-se la cum părul lor negru devine gălbui, privesc în trecut spre clipele de groază, clipe sângeroase, în care erau nedumeriţi, ameţiţi de nevoia de sânge. Tot acest cadru macabru trebuia să dispară.

Ochii lor deveneau acum gălbui de asemenea, iar părul lor deja era alb. Soarele le face rău. Se spune că avem degetele separate pentru ca degetele sufletului pereche să se potrivească în spaţiul acela. Se ţineau de mână, şi înainte ca soarele să se înalţe triumfător asupra mării, buzele lor acum rozalii, pale, se unesc pentru ultima dată în “tandrul dans al sărutului”..


Cufundare in emotii..

Posted in amintiri, minciuni, Sentimente, Uitare, Uncategorized on October 23, 2010 by ~ ahvie

Nici acum nu imi vine sa cred cum ti se pot schimba asa-numitele tale  “sentimente”.

Stiu ca nu mai conteaza, asa cum nimeni nu mai merita nimic, cum nici eu nu merit. Urasc faptul ca am putut sa cred asa ceva..

Urasc ziua aia ploioasa de Iulie, urasc locul ala, urasc pana si sentimentul ala ciudat care m-a adus atat de aproape de tine. De ce intotdeauna eu trebuie sa fiu persoana careia ii pasa cel mai mult? De ce sa nu fi tu tipul caruia sa ii pese?.. Si eu sa pot sa te iubesc la fel de mult. Da, sigur, iti pasa si tie [la trecut, sau prezent, cum vrei tu] la fel de mult, cand o ploua cu pisici.

Cu toate ca as vrea sa se repete tot ce am facut… ma pun in locul tau. As fi facut la fel ? Nu cred. Nu as fi fost atat de indiferenta si nu te-as fi lasat numai pe tine sa dai semne de viata, si sa imi arati ca de fapt iti pasa. As fi facut ce am facut eu, de fapt.

Si acum ce? Tot ce mi-a ramas de facut e sa imi scriu iar aici tot ce gandesc, de parca ar fi fost prea multe post-uri fericite in ultima vreme. Aici, pe blogul asta pe care oricum nu il citeste nimeni.. si sa astept.

“Timpul le rezolva pe toate”. Mda, sigur, alta data.

DE CE IAR ?!

Nu mai suport !

6th time I screwed everything up. thank you for making my life perfect. Parea mai perfecta acum 4 luni… cand nu ne stiam asa. Sincer..

Si toate chestiile pe care le faceam.. Nu pot sa fac nimic sa opresc asta. E vina mea, iar. Ca de fiecare data.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Nu, nu urasc nimic. Doar le vreau inapoi.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Nu te vreau sa imi ocupi timpul.

Nu te vreau sa imbatranim impreuna.

Nu te vreau sa imi pierzi noptile pustii.

Nu te vreau seara acasa cuminte.

Nu te vreau sa-mi gatesti cina.

Nu te vreau sa plang in bratele tale.

Nu te vreau pentru vacante sau concedii.

E o lista cu nu si un rand cu da..

Te vreau pe tine simplu, nediluat, ascuns, capricios,cu defecte, cu parul ciufulit dimineata, cu ochii luminati zambind…

Te iubesc.. ❤

xo

Ahvie.


Smile, baby :)

Posted in Aberatii, Sentimente, Uncategorized on October 17, 2010 by ~ ahvie

E liniste desi suntem in mijlocul orasului. Vreau sa ploua. Si daca nu se poate sa ploua, atunci .. sa fie soare.. sau macar sa fie cald.

Calc intr-un anumit fel. In functie de ce vreau sa iti transmit. Si acum, tot ce iti spun e ca te vreau. Cu piciorul drept iti spun ca mi-ar placea sa ma lipesti de perete si sa imi spui cat ma iubesti, iar cu cel stang ca sa-ti pui mai repede mainile calde alaturi de mainile mele reci.

Nu putem sa ne aruncam sentimentele in mare si sa le pierdem urma cu ocazia primului rasarit de soare. “Voi incerca mereu sa iti arat cum sa iubesti, voi incerca sa iti dau aripi si sa te protejez de intuneric in speranta ca daca vreodata vei deveni inger, sa ma iubesti pe mine.”

____________________

Frumusetea e direct proportionala cu inteligenta si increderea in sine. Conteaza privirea, nu culoarea ochilor. Conteaza mersul, nu lungimea picioarelor. Conteaza atitudinea, nu marimea bustului.

Dar trebuie sa faci cumva sa conteze astea.

De ce sa nu te placi pe tine insuti? Cum sa te uiti in oglinda, si sa vezi numai partile rele? Totusi..

Daca tu nu vezi nimic frumos la tine, atunci nu te astepta sa vada ceilalti. Bine, nici sa devii narcisist, sa nu mai vezi pe nimeni in jurul tau si tot timpul : eu sunt cea mai frumoasa, cea mai desteapta, etc. ! Nu. In limita normalului.

Iubiti-va, oamenilor ! Trebuie.

…desi suntem actorii propriilor scenarii,de ce sa ii lasam pe ceilalti sa ne modifice opera? de ce trebuie sa se implice si altii in viata noastra? de ce…?! pentru ca nu putem juca dupa scenarii complet diferite,nu se poate ca unul sa fie actor in “Vaduva vesela” iar celalt in “O scrisoare pierduta”..ar fi ilogic.

Ahvie. ❤

Come here. It’s OPEN !

Posted in Aberatii, amintiri, Sentimente, Uncategorized on October 7, 2010 by ~ ahvie

M-am saturat. Vreau varaaa !  Da, ca orice copil, spun eu , cat-de-cat normal, care uraste frigul, vreau vara inapoi ♥ . Vreau sa stau intinsa pe iarba inalta si sa ma uit la nori cum capata forme ciudate in bataia vantului. Si cand vine Luna, sa ma uit la stele si sa le unesc incat sa pot scrie ce vreau cu ele.

Si stii ce vreau sa scriu ? ” Te iubesc ! ” . Da, te iubesc. Al dracu’ de mult !

Nu stiu pe cine, de ce , nici cum, dar o fac – iubesc. Mult. ♥ Un mesaj care pentru o clipa vreau sa il impart cu cineva.

“Rasare soarele din mare. Vii ? ” Un mesaj care nu e pentru nimeni.  Si pe care nu il trimit nimanui.

Frunze ruginite.. ingalbenite de trecerea timpului. Copaci desfrunziti. Stii ce-i aia fericire?  Eu da. O simt. Totul in jurul meu ma face sa ma simt bine.

Si tot am nevoie de acel ceva. Vreau sa iubesc si mai mult. Si sa stiu pe cine. Asa, cu totul. Ziua si noaptea. In somn. Pe muzica. Cu privirea. Prin cuvinte simple.

“Hai, indragosteste-ma de tine ! ”

Ahvie.

XO.

Simturi ?

Posted in Aberatii, Povesti, Sentimente, Uncategorized on October 5, 2010 by ~ ahvie

Suntem in culise.

Privim cum zilele trec pe langa noi, ca si fumul de tigara ce se pierde prin aer.

Nu mai simt.

Nici macar melancolia nu isi mai face loc in mintea mea. Nici macar sentimentul ca tristetea are sa ma plesneasca in mijlocul Paradisului.

Ma simt capabila sa infrunt pe oricine. Sentimentele care in trecut erau totul, momentan nu sunt nimic, nu stiu de ce. Sunt pur si simplu sterse cu buretele, devenind pale. Incep sa cred ca imi pot controla sentimentele, dar in relatiile cu ceilalti nu. Indiferent cat de tare as vrea sa uit, sa pot sa iubesc, nu pot. Depinde.. Nu stiu.

Ce-i dintr-o data cu toata indiferenta asta ?!

Avem talentul de a vorbi fara sa spunem nimic.

Your lady of sorrows ❤

Ahvie.